Veritasaga au scos un nou clip ce este promo la mult asteptatul album “Cu alti ochi”. Au acelasi stil inconfundabil. Abia astept albumul care e anuntat de mai bine de un an.
Archive for October, 2007
In ultima vreme am auzit vorbinduse de subiectul asta si am inceput si yo sa imi pun aceasta intrebare…exista sex din mila? Adica pur si simplu sa faci sex cu o persoana in care singurul sentiment implicat este mila. Fara sentiment de atractie, fara sentiment de atasare sau iubire, doar mila pura. Sa faci sex cu o persoana, doar pentru ca in clipa aceea consideri ca asta il va face sa se simta mai bine, sa treaca mai usor peste problemele lui.
Mie unul mi se pare foarte ciudata chestia asta, si din cate stiu nu am fost pus niciodata intr-o astfel de situatie pana acum. Curios am deschis subiectul asta si cu o foarte buna prietena de-a mea, care mi-a spus ca exista sex din mila. De ce? Pentru ca mila este cel mai puternic seniment, uneori mai puternic decat dragostea, unii chiar ajungand sa se distruga pe ei insisi din mila pentru altii.
Am inteles ca de asemeni dupa o astfel de partida de sex pot aparea remuscari, sau chiar sentimente de repulsie fata de ce ai facut…sa te gandesti ca ai gresit, ca nu e bine ce ai facut chiar daca pe moment nu simti decat ca trebuie sa il ajuti cumva…sa-i fii aproape.
Sincer, cred ca sexul din mila nu poate veni decat din partea unei femei, nu prea vad eu un barbat dispus sa faca asemenea compromisuri…dar totusi nu se stie niciodata…
Bun, acum, treaba legata de sexul asta din mila este foarte ciudata si tot nu am reusit sa inteleg pe deplin cam cum sta treaba cu el sau daca chiar exista si de asemeni daca este raspandit. Asa ca daca sunteti in tema cu subiectul sau ati practicat asa ceva nu ezitati sa imi impartasiti si mie parerile voastre. Si de asemeni va intreb: daca un prieten trece printr-o perioada foarte grea, are multe probleme si considerati ca singurul lucru care il poate ajuta in acel moment este o partida de sex…ati face acest lucru???
Azi am umblat prin Unirii si am fost sa mananc o pizza de la Springtime. Pentru cine nu a aflat inca, in magazinul Unirii s-a deschis la etajul patru, si cuprinde restaurant si jocuri. M-am dus, am platit o pizza si mi-au zis sa revin in 15 minute ca atunci va fi gata. Pana aici toate bune si frumoase. Dupa ce am asteptat cat trebuia am fost sa iau ce am comandat dar am avut surpriza sa imi zica sa revin in 3-4 minute si asta s-a mai intamplat inca de 2 ori. Nu inteleg de ce mai pun placuta aia cum ca o pizza e gata in 12 minute pentru ca eu am stat pana la urma 30; si problema nu e numai ca am asteptat atata. Puteau sa zica la inceput ca o sa fie gata in 30 minute si veneam la sfarsit, nu sa ma plimbe de la masa pana acolo atata!
Am observat inca un lucru in timp ce m-am dus sa-mi iau pizza. Cineva a comandat frigarui si le-au pus pe un platou. Problema e ca frigaruile erau arse si cei de acolo au pus frigaruile pe platou cu partea arsa in jos
. Sunt curios ce a zis cel care a comandat frigaruile cand a aflat ca sunt arse.
In final ridic degetul mijlociu pentru serviciile foarte bune care le acorda Springtime-ul.
Dupa o lunga amanare, cei de la Corporatia Valve au reusit pana la urma sa scoata pe piata, acum 2 zile (10 octombrie) Half-Life 2 episodul 2.
Iubitorii jocului Half-Life se pot bucura de o grafica mai buna fata de jocul precedent, o noua arma numita portal si, binenteles, continuarea povestii cu noi aventuri.
Un trailer despre acest joc il puteti gasi aici.
Pe langa episodul 2, s-a mai creat si un joc pe nume Portal. Scopul lui este de a capata experienta cu noua arma aparuta in Half-Life, cea de care am zis mai sus. Aceasta arma are incorporata gravity gun si poate crea porti intersimensionale.
Filmuletul va arata despre ce este vorba.
Pentru cine nu stie Valea Regilor (”Cafenea Egipteana”) este locul unde fumezi narghilea si bei cafea la nisip.
Stiam de foarte mult timp de narghilea insa nu am avut niciodata ocazia sa fumez una pana acum cateva saptamani. Aveau doar de pepene galben si mere. Am ales pe cea de pepene si am fumat una mare in 3. Numai ca am fost total dezamagit pentru ca eu credeam ca au si tutun. Dar se pare ca nu e asa. Tragi doar pepene, mere, piersica sau ce mai au ei acolo.
Cafea la nisip nu am baut, nu stiu despre ce e vorba insa poate o sa incerc vreodata daca o sa mai merg.
Valea asta este situata in Pasajul Villacroisse, pe la Calea Victoriei. Este aranjat destul de misto, la intrare cu doi faraoni din gips, totul aranjat in stil cat mai egiptean. Muzica numai arabeasca, turceasca si toate genurile inrudite iar preturile la bauturi deloc piperate.
Faza care nu mi-a placut a fost servirea. Am ajuns acolo pe la ora 2-3 dimineata si chelnerul care ne-a servit facea tot felul de figuri pe acolo ca tot vin clienti si ca nu mai ajunge si el acasa. In rest toate bune si frumoase si va recomand sa fumati o narghilea… asa la fite.
Ei cica vor sa reorganizeze sectiunile bloguri si pagini personale, ca sunt vechi neintelegeri despre asta. In unele contexte blogul este inteles ca fiind o pagina personala si nu e aleasa categoria bine, atunci cand acel blog are caracter personal, unde respectivul autor isi publica ideile, gandurile, trairile, sau ce face unde merge etc. In fine… intotdeauna au fost tot felul de controverse legate de trafic.ro.
Dar acum vin eu cu o intrebare. Cum vor ei sa reorganizeze cele doua categorii cand la “bloguri” apar site-uri care nu au nici o legatura cu asa ceva, sau trackere (adica site-uri cu torrente), iar la pagini personale portaluri, comunitati de bloguri etc.
Oricum toate categoriile sunt varza si plus de asta nici nu monitorizeaza foarte bine site-urile in comparatie cu Google Analitycs. Sunt foarte mari diferente.
Asa ca sus degetul mijlociu pentru trafic.ro. Si daca cineva intreaba de ce mai tin scriptul, o sa le zic doar ca sa vada si colegii din blog traficul, doar atat… ca as fi lasat doar Google Analitycs.
Stiti cum fiecare poet sau pictor isi folosea iubita pe post de muza inspirationala. Uite ca si scriitorul Jose Luis Calva s-a inspirat din prietena lui, da intr-un mod mai ciudat. Acesta a omorato, dupa care a transat-o si a imprastiat-o prin toata casa: prin bucuatarie, prin sifonier s.a.m.d.
Exact cand a dat politia peste el, tocmai gatea niste bucati de carne care acum sunt cercetate pentru a se stabili daca apartin prietenei acestuia. De asemeni in apartamentul barbatului s-a gasit un manuscris la care lucra intitulat “Instincte canibalistice”. De aici incolo faceti si voi legatura singurei. Oricum pe baiatu asta l-a luat instinctu rau de tot de cap. Acum ori a vrut el ca romanu sa iasa cat mai realist, ori l-a suparat rau de tot prietena asta a lui, ori o iubea asa de mult k i-a venit sa o manance.
Una peste alta, Hannibal Lector asta mic, risca ani buni de puscarie in urma la ce a facut. Si un sfat mic pentru fete: feriti-va de scriitori de roamne horror si de pictorii aia abstractionisti cu tematici macabre ca nu stiti niciodata ce idei le vin(mai bine ii cautati pe baietii de “laobere”
)
Vreau sa anunt cititorii ca redactia “laobere” este in doliu deoarece locul in care a luat nastere acest proiect a fost daramat. Dupa cum ati citit in ziare sau ati vazut la TV mai toate terasele din parcul I.O.R. au fost demolate printre ele fiind si Brown Sugar locul unde s-au pus bazele site-ului “laobere”.
Sincer mie unu chiar imi pare rau Brown Sugar fiind unu din putinele locuri in care martalogii lipseau cu desavarsire(ma rog exagerez si eu da chiar erau putini…spre deosebire de alte locuri), muzica era buna, atmosfera frumoasa.
Soarta teraselor din I.O.R. or sa o aiba toate terasele din parcurile din Bucuresti pe motiv ca ar polua si se vor castiga inca 2-3 metrii de spatiu verde. Chiar mi se pare de kkt pt ca dupa parerea mea nimic nu e mai frumos vara decat sa stai cu prietenii la o bere rece intr-una din terasele din parcurile din Bucuresti.
Nu stiu cum e la voi, dar eu am ajuns sa urasc viata de student, iar universitatea asta a ajuns sa isi bata rau de tot joc de noi. Dupa ce le-a luat 2 saptamani ca sa realizeze un orar care cuprinde numai cursurile, seminariile urmand sa apara mai tarziu, ca deja se solicitasera domnii profesori prea mult, am avut surpriza sa ma trezesc cu un orar facut total anapoda.
Primul curs din zi nu mai incepe la 8 ca pana acum, ci la 7:30, iar ultimu curs incepe la 19:30 si se termina la ora 20:50. Pe langa asta am o zi in care am un curs la 7:30 si apoi un curs la 19:30. Adica eu trebuie in ziua respectiva sa fac doua drumuri la facultate.(ca doar nu o sa stau 13 ore in facultate) Problema e ca un drum pana la facultate la mine dureaza 1 ora si trebuie sa schimb si vre-o 2 mijloace de transport(aproape ca traversez juma’ de bucuresti).
Astazi cand am fost la cursul de la 19:30, dupa ce am facut o ora pe drum, m-am inghesuit prin metrourile de cacat din Bucuresti, ajuns la facultate aflu ca respectivul curs nu se mai tine, ca profesorul nici macar nu a avut buna vointa sa vina la curs pentru ca orarul s-a modificat. Acum yo ce ar trebui sa fac? Sa ma mut cu cortul in fata facultatii si sa verific orarul din 5 in 5 minute ca sa stiu si eu cum am cursurile. Deci efectiv azi am fost la facultate ca sa ma intorc.
Si asta nu este tot. Sa va mai spun cateva faze care s-au mai petrecut prin minunata facultate:
La unul din examenele din anul trecut la care am fost prezent, la afisarea rezultatelor am fost trecut absent…. Evident ca lucrarea mea nu a mai fost gasita si am fost nevoit sa dau examenul din nou(si cand ma gandesc in ce hal copiasem prima oara…s-a dus draq munca mea
)
La un alt examen dupa ce profesorul s-a facut ca citeste ziarul si ne-a lasat pe toti sa copiem ca dracii……ne-a picat pe toti(interesant mod de a te distra…)
In urma afisarii rezultatelor la un examen, o colega a vrut sa depuna contestatie. Nu i s-a mai permis sa depuna contestatie pe motiv ca, contstatia se depune in timp de 48 de ore de cand ai dat examenul. Pai ma desteptilor, daca rezultatele la examenul respectiv se afiseaza dupa 2 saptamani(asa cum a fost cazul aici), yo ce fac? Dupa ce ies de la examen ar trebui sa ma duc si sa depun contestatie la respectivul examen, chiar daca yo habar nu am ce nota o sa am….dar sa fie acolo…preventiv.
Si exemplele pot continua, acestea fiind doar cateva din fazele care mi-au venit acum in minte.
In concluzie sus degetu’ mijlociu pentru toate universitatile de cacat care isi bat joc de studenti. Incet incet am ajuns la concluzia ca in ziua de azi e greu sa mai gasesti ceva normal in tara asta.
Asa cum zice Nimeni Altu’: Traim in Romania…e o treaba ciudata….
Sus rasare din nou degetu’ mijlociu pt cei din Guvernu Romaniei, de ce? o sa aflati imediat. In urma unei hotarari de Guvern plasmele si LCD-urile or sa devina obligatorii. Eu unu am ramas prost cand am vazut stirea asta … cum adica or sa fie obligatorii?!?! Cica in urma unei hotarari de Guvern firmele de cablu or sa fie nevoite sa transmita numai semnal digital si nu analogic cum a fost pana acum (probabil semalul analogic le bruia inteligenta mai marilor statului…), decodor digital avand plasmele si LCD-urile (numa pe astea le stiu eu…).
Acu stau si ma gandesc in cazu meu eu am 3 Tv-uri in casa si ca sa le inlocuiesc pe toate cu LCD-uri (ca plasma sotto nu imi permit
) m-ar costa un munte de bani si sincer chiar e nevoie in casa mea de 3 Tv-uri. De unde plm sa scoatem eu sau parintii mei banii astia sa luam 3 LCD-uri (repet chiar e nevoie de 3 altfel iese razboi in casa
)? Sunt sigur ca in situatia mea e mai mult de jumatate din populatia tarii adica oameni care au nevoie de mai multe televizoare in casa si nu au bani sa cumpere cate LCD-uri au nevoie.
Asa ca domnilor din Guvern din partea mea si a altor cateva milioane de romani care probabil sunt la sentiment cu mine aveti mai multe degete mijlocii.



